La taifas cu omul si artistul Elena Bissinger.

click aici pentru a vedea galeria online a Elenei Bissinger.

O minunata prezenta in peisajul artistic contemporan si cu un talent deosebit de a povesti, doamna Elena Bissinger ni se destainuie intr-un interviu de suflet, in care viata personala si cea artistica se impletesc frumos.


“Pot sa spun cu draga inima ca m-am nascut in "TARA BEIUSULUI" - un cuib incarcat de istorie si de cultura. Spun asta deoarece aici s-a nascut pictorul Niculita Pop, unul dintre cei mai renumiti pictori din zona si nu este singurul. Sunt prima nascuta intr-o familie cu cinci fete, unde tata fiind artist plastic, pe atunci numit zugrav si mama casnica - "avea si de ce sa fie asa. "In data de 2 ianuarie 1964, am vazut zice-se lumina zilei, plangand 4 ani de zile, dupa surioarele ce vor urma. In al 4-lea an am predat stafeta. As putea spune ca pictez de cand ma stiu. Tata a intuit in mine un potential ajutor intra-le meseriei lui, cea de zugrav. Ma ducea cu el, iar mie imi facea placere sa fac lucrurile acelea - ma punea sa-i desenez pe pereti tot felul de modele : flori, ciupercute, pitici - se purtau pe atunci sabloanele si imprimeurile - un fel de tapet pe perete. Concepeam un model floral din 5 sau 6 sabloane si le suprapuneam una peste alta, culoare peste culoare pana obtineam un intreg. Acel model il repeta pe intraga suprafata a peretelui. Trasa apoi o liniatura plastica ce separa modelul de pe perete de cel de tavan. Tavanul il impartea in romburi si liniaturi in asa fel incat parea un model si niciodata nu era la fel. Totul trebuia sa fie in armonie atat coloristic cat si plastic. Acum nu se mai fac asemenea lucrari. Cam prin gimnaziu tata m-a dus la magazinul de chimicale si mi-a spus sa-mi aleg culori si tot ce doresc pentru a picta. A fost pentru prima data cand am facut cunostinta cu tuburile in ulei. Eram fericita, dar nu stiam ce sa fac mai departe cu ele. Am pictat pe toate suporturile posibile: sticla,carton,hartie,pfl...La inceput a fost un hobby, cu un stil de pictura naiv: pictam adesea peisaje, animale si flori, dar pe masura ce anii treceau doream sa cunosc mai multe si sa ma perfectionez...dar cate nu doream. Liceul l-am terminat la seral - sectia prelucrarea lemnului; intre timp m-am casatorit, dupa care au urmat copii: doi baieti si s-au cam dus sperantele sa mai urmez vreo scoala de specialitate. Timpul a fost in favoarea mea insa, caci nu mi-a stirbit si alterat pofta de cunoastere si de pictat. Pictam din cand in cand pentru prieteni si cunoscuti si pentru cei ce doreau cate un peisaj. Am indraznit mai mult si am urmat Scoala de arte Francisc Hubic din Oradea 2000, dar parca nu eram implinita. Am terminat Facultatea de Arte vizuale Oradea cam prin 2006. In 7 august 1997 am avut prima expozitie de pictura la Primaria Beius: ,, VIDEOJOBCENTER", dupa care a urmat o serie de multe altele, atat personale cat si de grup, tabere de creatie si expozitii peste hotare. Momentan am trimis o lucrare ce se numeste "DE VERDE" si care v-a participa la doua expozitii mari din SUA, respectiv martie 27 Chicago si in aprilie la Las Vegas unde vor expune artisti din 57 de tari.”





www.tablouri-de-vis.ro: Ce parere aveti despre directia, tendinta actuala in pictura romaneasca dar si in cea mondiala?
Elena Bissinger: Pot sa spun din cate am observat ca tendintele sunt statornice, totul se inverte in jurul surealismului si cubismului, atat in tara noastra cat si dincolo. Cei ce au mai pastrat din calda si gingasa prezentare a impresionalismului si expresionalismul sunt niste romantici incurabili. Binenteles ne ia valul si pe noi suntem vestnic in cautare, dar inca nu s-a produs revolutia nou asteptata in arta. Astept sa-mi vina acei nuri ai inspiratiei care sa trezeasca interes cultural al unora, ca sa ne puna si pe noi in valoare. Noroc cu aceste site-uri de prezentare si promovare a artei unde ne putem aduna si unde ne putem expune lucrarile, macar virtual daca nu fizic. Multumesc pe aceasta cale administratiei acestui site care mi-a dat prilejul sa pot expune lucrarile si va multumesc ca pot vorbi prin intermediul acestui interviu.

TdV: Credeti ca opera unui artist ar trebui sa reflecte neaparat realitatile existentei sale, adica sa fie ancorat in perioada pe care o reprezinta?
E.B.: Nu neaparat, dar de preferat! Deoarece multe din lucrari ar putea fi documente si ar intregi astfel la scrierea istoriei artei. Nu speram la un astfel de titlu, dar ceea ce creem o facem din suflet, sunt convins ca imi da fiecare artist dreptate, creem in primul rand pentru sufletul nostru, transmitand caldura, dragoste, speranta si lasam ceva pentru posteritate, caci nimic nu ducem cu noi decat satisfactie, multumire, implinire.


Tdv: Ce stil considerati ca vi se potriveste cel mai mult?
E.B.: Stil? As putea sa spun ca stilul se afla la nivelul buricelor degetelor si in subconstientul nostru. Penelul este prelungirea degetelor, daca nu ar fi pensula am picta cu degetele. Sunt sigura ca ar iesi un stil impresionist.


Tdv: Care sunt artistii preferati? (romani/straini).
E.B.: O! Pe toti ii iubesc deopotriva, dar cei ce mi-au fost insa idoli se afla in perioada renascentista: Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tintoretto, Titzian...De-ai nostrii Nicolae Grigorescu!


Tdv: Care sunt temele preferate de dvs.?
E.B.: Panza imi spune ce sa pictez, dar prefer ca tema florile. Celelalte teme sunt aliatorii. Depinde ce-mi insufla timpul si starea sufletesca.


Tdv: De unde va inspirati de obicei pentru lucrarile dvs? Calatoriti, aveti modele pentru nuduri, mergeti in natura?
E.B.: De multe ori doresc o pauza de iesire in natura. Orice mica frunza imi vorbeste, cerul si lucrurile banale care nimanui nu ii spun decat ca exista si sunt prezente, mie imi transmit energia necesara pentru a creea. Ma incarc ca o baterie si din locuri pe care le vad pentru prima data in viata si am atunci o pofta de a picta ca deabia astept sa vin acasa si sa devorez panzele pregatite!


TdV: Aveti tabieturi sau superstitii cand lucrati la un tablou?
E.B.: Cand vreau sa pictez, las totul balta si merg in atelier. Daca vorbesti cu mine te aprob, iti raspund, dar nu stiu despre ce vorbesti - parca as intra intr-o transa, intr-o carapace si ma inchid acolo. Sunt absenta spiritual, dar foarte prezenta, dau impresia ca-ti vorbesc, ca-ti raspund, dar am uitat subiectul. E cidat nu?


Tdv. : Reveniti asupra unui tablou de obicei sau “e gata din prima” cum se spune?
E.B.: Imi propun si-mi iese din prima, asta fiindca nu sunt mari lucrarile. La ce lucrez este nevoie de crud, umed, nu pot reveni daca se usuca. Tehnica in cutit este sensibila, totul se bazeaza pe ziua respectiva. Nu pot sa spun ca am lucrat luni la un tablou, cei cunoscatori m-ar trada!


Tdv: Credeti ca se poate trai din pictura in Romania?
E.B.: Nu s-a putut pana acu cativa ani, dar acum da! Si nu stiu pana cand, dar nu este nici o problema. Pana cand suntem sanatosi putem munci si altceva: pictorii sunt previzibili, maleabili si inovatori.


Tdv : Aveti multe expozitii in general? Le pregatiti singur sau sunteti ajutat? Dureaza mult pregatirile?
E.B.: Vezi CV cu expunerile! Nicioadata nu sunt suficiente. Totdeauna ai ceva de spus, de aratat de promovat. Ma bazez pe familie in general si le multumesc pentru ajutor. Sotul a fost si este un ajutor de nadejde si m-a sprijinit atat material cat si spiritual. Tin minte prima expozitie din 1997, cand m-am pregatit cu multe tablouri adunate din anii trecuti si am pregatit un adevarat festin cu multe prajituri si toate celea ceea ce a angrenat in concurs pe sot, soacra, mama, surori, de au ajutat la succesul vernisajului. Surpriza mea a fost cand, dupa ce am invitat foarte multa lume la vernisaj, multi au ales vernisajul desi dincolo la Oradrea, la 60 de km, venise pentru prima data regele Mihai. Am mai avut o surpriza placuta, caci a luat cuvantul profesoara mea de geografie si vecina mea Minodora Bolcas, nepoata a martirilor Beiusului, Bolcas si Ciordas si a vorbit foarte frumos la adresa artistului in devenire. Lor le datorez suceesul de azi si tuturor le dedic toate florile pe care le-am pictat si le voi picta.


Tdv: Credeti ca perceptia estetica a momentului este distorsionata de conditiile social economice, omul indepartandu-se de arta?
E.B.: Normal, dar distorsionata cred eu in bine. Ce nu fac iesirile de dupa revolutie, atunci cand ni s-au deschis ochii! Uite asa am devenit si noi modernisti. Am scapat de incorsetare, dam frau liber imaginatiei si ne lasam usor influentati de "afara, dincolo, strainatate". Arta intra totusi in casele oamenilor fiindca au vazut ce pret se pune dincolo pe arta. Incepand cu modificarea designului casei, gradinii, mobilierului, toti punem pret pe nou, pe diferit de ceea ce aveam si de ceea ce cunoastem. Avem resurse si arta le-a deschis romanilor ochii spre frumos, confort, inedit.

TdV: Chiar si la nivelul la care ati ajuns dvs. continuati sa studiati pe principiul ca “invatam toata viata”?
E.B.: Invatam, de ce nu? Asta ne propulseaza spre inaltimi, desi unde sunt piscurile? care sunt telurile? Astea trebuie sa le descoperim noi si le descoperim pe parcurs, indiferent de vrem sau nu.


TdV: Ce dicton considerati ca va caracterizeaza?
E.B.: Ca un capricorn ce sunt si a ceea ce caracterizeaza aceasta zodie: "urca si nu te lasa, indiferent ce greutati vei intampina."


TdV: Cu ce muzica considerati ca se pot asocia operele dvs?
E.B.: OOO! Tudor Gherghe, Bolero de Ravel.


Cateva cuvinte de incheiere:
E.B.: Cunosc pictori dar nu destui - vorbim aceeasi limba - a penelului, doresc sa avem un schimb de ideei sa comunicam impreuna sa formam o comunitate a celor ce iubesc artele, a celor ce creeaza indiferent de stilul abordat de tehnica folosita de etnia din care face parte! Acestea fiind spuse, va doresc tuturor sanatate in primul rand si fie ca visele sa ni se implineasca!
Cu stima Elena Bissinger
 

 - martie 2010 -
 

Distribuie pe: | |