ConcepÅ£ia artistică a tânărului pictor Andrei Orban, dovedeÅŸte faptul că dadaismul ÅŸi suprarealismul au o viaţă foarte lungă, un impact puternic în prezent, asupra tinerei generaÅ£ii. Aceste curente artistice, născute dintr-o stare de revoltă a generaÅ£iei tinere a anilor 1916 împotriva tuturor formelor civilizaÅ£iei moderne, împotriva înseÅŸi temeliilor ei, ce folosesc grotescul ÅŸi absurdul pentru a „face” o „operă” duse dincolo de orice limită imaginabilă, îÅŸi desăvârÅŸesc revoluÅ£ia încă ÅŸi astăzi manifestând o totală voinţă de negare a tot ceea ce s-a numit artă, morală, instituá¹ii ÅŸi valori sociale.Suprearealismul bazat pe absurd ÅŸi imprevizibil acordă marele rol visului ÅŸi dicteului automat. Poezia ÅŸi arta sunt percepute astfel în dimensiunea lor „suprareală”, adică poetică. Andrei Orban se află în situaÅ£ia concretă în care „el”-autorul pictor se reprezintă pe sine în operă ca autor al acesteia, generând o imagine, o reprezentare a sa, în interiorul operei. În lucrările sale se atribuie „eul auctorial” care conferă în primul rând valoarea unei forÅ£e formative, care se dezvoltă ÅŸi se defineÅŸte, în raportul cu sine ÅŸi cu opera, prin „punerea în operă”, în chiar procesul acestei reprezentări. Seria sa de lucrări fiind un „discurs” al eului, fără măşti ÅŸi subterfugii, parcurgând salturi de la epocă la epocă, de la spaá¹ii la spaá¹ii, prin modalităţile de reprezentare picturale. Indiferent de tipul de discurs la care apelează, vedem dincolo de dimensiunea psihologică o modalitate de autodefinire, autocunoaÅŸtere, autoapropriere ÅŸi autoconservare a autorului aflat la inceputul drumului artistic, în ÅŸi prin picturile sale ce deschid drumul spre o viziune interioară, proprie în contextul artei contemporane.
Conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu
