Neoimpresionismul
Felix Feneon a folosit pentru prima data in revista "L'Art Moderne", termenul de "neoimpresionism". Astfel, aceasta este o miscare artistica aparuta in Franta, la sfarsitul secolului XIX. Principalii artizani au fost Paul Signac si George Seurat. Idealul era de fapt fundamentarea stiintifica a achizitiilor facute de impresionism in zona luminii si culorii.
Au avut contributii majore la dezvoltarea esteticii neoimpresioniste, observatiile psihologilor si ale fiziologilor asupra rezultatelor culorilor si luminilor precum si lucrarile fizicianului Herman von Helmholtz ce vin in completarea lucrarilor lui Eugene Chevreul despre legile contrastului simultan al culorilor.
Ca si tehnica, artistii aceastui curent folosesc tonuri pure, juxtapuse si totul pe suprafete tot mai mici. Acest lucru se face pentru a se garanta un efect de fuziune al culorilor asupra retinei. Tusele acestea divizate - care ca si tehnica poarta numele de divizionism - se vor amplifica pana se obtin niste puncte colorate - de aici si denumirea de pointilism. Astfel forma obiectului sau a figurilor realizate se formeaza dintr-un mozaic sau dintr-o retea de tuse divizate. Ca data mai exacta de aparitie a neoimpresionismului este dat anul 1884. Astfel refuzati la Salonul Oficial, Seurat, Signac, Dubois, Cross si alti artisti cu aceleasi inclinatii vor forma Societatea Artistilor Independenti - societate patronata de Odilon Redon.
Spre sfarsitul sec. XIX rasunetul acestei miscari va atinge un maxim suficient pentru a atrage si alti artisti mari cum a fost Pissaro, Petitsean, Luce, Cousturier Segantini si altii.
Tehnica a fost folosita chiar daca nu au fost partizani declaratii ai miscarii, si Gauguin, Van Gogh sau Toulouse-Lautrec.
Tinzand sa refaca formele, s-a ajuns in mod anormal la o mai adanca faramitare a imaginii realului.
Sena la Herblay, 1890, Maximilian Luce
Femei la fantana, 1892, Paula Signac
Distribuie pe:
|
